Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Varful Campului Festival de dansuri populare04

Primăria Vârfu Câmpului a organizat în perioada 3-4 septembrie 2011, cea de-a XI-a ediţie a Festivalului - Concurs al Dansului Popular Moldovenesc „Aşa-i Jocul Neamului.” Festivalul s-a desfăşurat  pe scena în aer liber din spatele terenului de sport al comunei. Acesta a fost realizat prin fonduri europene accesate în cadrul unui proiect de proporţii.

“Este prima acţiune, mai avem încă cinci de acelaşi nivel sau poate chiar mai puternice. Unul dintre evenimente va avea loc la 1 decembrie, apoi la sfârşitul anului, pe 24 ianuarie, 18 februarie şi la începutul lunii martie. A fost un festival- concurs prin care am vrut să promovăm valorile tinere. Ni s-a reproşat că nu am adus valori autentice, însă mai mult se merită să investeşti în viitor, decât să aduci pe cineva ştiut de toată lumea. Iniţial i-am dat o notă internaţională, am dorit să avem participanţi din Ucraina şi Moldova, însă nu au putut ajunge. Am avut invitaţi din mai multe zone ale ţării, iar data viitoare ne aşteptăm la un număr şi mai mare. Sperăm că toată lumea a plecat de aici mulţumită, pentru că am vrut să dăm o notă de bucurie, de festival al comunei”, a spus primarul comunei, Aurel Ungureanu.

Ansamblurile din Regiunea de Nord-Est au prezentat programe artistice de excepţie specifice zonei de unde vin. Prima zi, 3 septembrie a fost seara tineretului şi a început cu cuvântul de deschidere al primarului, urmat de prezentarea condiţiilor concursului “Miss comuna Vârfu Câmpului.” Ziua oficială a festivalului a fost cea de 4 septembrie, zi dedicată folclorului. Printre cele zece formaţii înscrise în concurs, a evoluat şi formaţia de dansuri populare „Brâuleţul” a Şcolii cu clasele I-VIII Nr.7 „Al.I.Cuza” din Dorohoi.

Formaţia care este condusă de înv. Elena Dănilă şi de înv. Dorina Lupu, coregrafia aparţinând instructorului Dumitru Roşu a cucerit premiul I pentru cea mai buna suită. „Hora”, „Corăgheasca”, „Ileana” şi „Ruseasca” s-au bucurat de succes în rândul spectatorilor prezenţi la această manifestare culturală. Solistul formaţiei, Antonio Tănasă, a cucerit la rându-i publicul spectator. Seara s-a încheiat cu etapa finală a concursului “Miss comuna Vârfu Câmpului”, dar şi cu o serbare câmpenească. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Varful Campului Festival de dansuri populare04
DorohoiNews.ro, 05-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

09.09.2011 la 14:36

mia placut

07.09.2011 la 10:17

a fost foarte frumos

05.09.2011 la 21:43

bre Cosmina, invata sa scrii, ce naiba, ai picat bacu'?

05.09.2011 la 19:22

nu mi-a placut formatia instruita de d.rosu dezorganizati copiii....speram sa vedem ceva mai frumos data viitoare

05.09.2011 la 17:10

Am uitat de redactia DorohoiNews. ro FELICITARI pentru interesul manifestet fata de cultura, multumim.

05.09.2011 la 17:05

Felicitari dl. Primar pentru reusita...cei ce au facut intradevar spectacol au fost dansatori de la Balada Botosani si cei de la Cordareni avand ceva aparte...varsta si autenticitatea ,,Virtutea Sateasca''mult succes pe mai departe!

05.09.2011 la 13:19

a fost foarte frumos evenimentul de eri,a fost de ne uitat,si sper ca si in ani care uurmeaza sa tineti tot asa

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro